Poate veacul să fi fost mai adevărat
pentru mine lumea se întindea cu brațe ca de arbori
milenii.
Poate singur să fi fost spus mai drept
pentru mine drumurile se deschideau spre vidul din
solitudine..
Poate trei să fi fost mai complet
pe mine nu m-a înspăimântat o coardă a viorii rupte :
a doua…
Spre departe și fără un scop înțeles de muritori
dinspre un ieri uitat spre un mâine foarte îndepărtat
eu umblu.
Nu pot plânge lângă abis și nu mă tem să cad în Soare
după milenii de solitudine
eu sunt eu..
Poate că nu sunt eu poate sunt vis visându-mă
nu aș putea cere nimic când eu am ridicat hotarul
doar din când în când
stau cu urechea lipită de zidul opac și incasant
dar dincolo sunt râsete și cântece…
Tăcere!
eu sunt eu : mileniul meu s-a sfârșit înainte să înceapă
aș vrea să mă lase măcar să plâng dar dincoace de zid
e numai moarte…
(31 decembrie, 2022 – c. ferent – Abisul la Nadir)
Agora 