Unde naiba am citit eu ieri de șoarecul care umblă năuc în labirintul din laborator? Poate să mă bată cineva, nu-mi amintesc unde. Să fi fost pe aici?.. Să fi fost într-un jurnal? Nu, deloc nu-mi pot aminti. Șoarecul, care de fapt și de drept e șobolan, nu știe că atunci când va găsi ieșirea din labirint, s-a dus naibii păpica, s-a dus culcușul, s-a dus și ceea ce habar n-are că are în labirint : siguranța. Nu trebuie să-și ducă viața între o bortă de zid, rece, întunecoasă, lipsită de mâncare, și cu toate simțurile la pândă. Șoarecul e prost așa e el, deși lumea se miră teribil de deșteptăciunea șobolanilor. E teribil de prost, închipuindu-și că dincolo de zidurile labirintului ( care sunt de carton și poate sări cu ușurință de pe un culoar pe altul), crede că îl așteaptă o mulțime fără sfârșit de șoareci ca el, plini de afecțiune, empatici până la sacrificiu. Șoarecul habar n-are că există pisici, capcane, otravă de șobolani, boli pe care nu le poate contacta în labirint. E un prost, un visător, un nemulțumit de soartă. Dacă e așa de inteligent cum cred unii, sigur se roagă unui dumnezeu-șobolan :,, Libertate e tot ce-mi doresc! „. Și ca să nu se piardă credința, se poate să evadeze. Și-i mâncat la propriu.
E asta o fabulă? Ar putea fi.
Agora 