Mai binele este dușmanul binelui? Sigur că da, și în mai multe moduri se dovedește că a face ceva în plus, nu e doar inutil, este și dăunător. Bunăoară eu, când îmi spun că n-are ce să strice un remediu naturist : polen, propolis, puțină miere. Strică : sigur mă ustura un pic în gât, acuma tușesc eroic, pare că în plămânii mei, sunt niște chestii care trebuiesc expectorante și eu amețesc tușind, ba chiar simt o slăbiciune inexplicabilă, febră nu am, capul nu mă doare, mușchii idem : sunt bine, nu mă dor.. Deci nici măcar viroză. Atunci? Atunci se cheamă că am greșit : mai binele dintr-un remediu naturist, e mai rău, mai dăunător, ba chiar dătător de ipohondrie : <Măi al naibii! – oare nu cumva am ceva la plămâni? Dacă o să scuip sânge, reeditand povestea madamei lui Al. Dumas – fiul? „.. Uite așa înnebunește omul, încercând pe pielea lui, cobai sie însuși. Și nu : eu știam de acum câțiva ani, că polenul și propolisul, au reacții adverse în ceea ce mă privește. Știam cât de rău m-am simțit atunci când am încercat, imitând comportamente, urmând sfaturi, să înlocuiesc zahărul cu miere. Nu-mi priește. Mă simt rău, un rău general, inexplicabil. Știam doar! Asta nu m-a împiedicat să repet un experiment.
Vreți să mâncați sănătos, în scopul de a vă simți mai bine? Treaba voastră : veți experimenta pe voi înșivă, și eu nu vă sfătuiesc. Nu sfătuiesc pe nimeni : după patru lingurițe de polen și 60 de picături de propolis, plus aproximativ 25 de grame dintr-un borcan cu miere de rapiță, simt că… – nu! – nu mor, dar mă simt lipsită de putere, tușesc de parcă plămânii sunt plini de o infecție care acum o săptămână nu exista.
Concluzie : mai binele este dușmanul binelui. Lipsea să încerc niște bomboane cu mentă și eucalipt : cred că aș fi căzut la pat și pe mama ar fi mâncat-o câinii.
Nu-mi priesc vreo câteva produse care sunt recomandate cu căldură de cei care cred în remediile naturiste.
Ce fac eu de obicei, atunci când iau vreun virus? Nimic. De aceea am globule albe și roșii : ele sunt soldații care mărșăluiesc în organismul meu, și luptă, și înving orice virus.
Merg să arunc mierea și polenul. Propolisul e bun atunci când mă zgârie vreo mâță : cicatrizant.
A! – mai binele din borcanul cu miere de rapiță, mi-a adus o bucurie nesperată și nedorită : mi-am deranjat stomacul, într-atât încât pare că am mâncat slănină, și am băut lapte, după care am mestecat și un măr. Știam că-mi fac rău, dar am repetat prostia de acum câțiva ani, cică pentru a mă simți mai bine. Nu mă simt. Nu sunt bună de nimic astăzi.
Agora 